Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat pentru gândul că nu și-a depus încă demisia din funcția de ministru și că va face acest lucru mâine după o discuție cu premierul Victor Ponta.
„Am promis că dacă voi fi condamnat îmi voi da demisia. Mâine o am o discuție cu premierul, nu pot să îmi dau demisia până nu am o discuție cu premierul să îi spun situația de la minister”, a afirmat pentru gândul Fenechiu.
El a adăugat că pe linie de partid și de Parlament nu își va depune demisia, ci „merge mai departe”. Relu Fenechiu este vicepreședinte al PNL, fiind ales în această funcție la Congresul din luna februarie. De asemenea, Fenechiu este deputat fiind ales în decembrie 2012.
„Dacă până acum am tăcut voi aduce și în public dovezile clare că tot ceea ce mi se întâmplă este demn de Burkina Faso”, a spus Fenechiu.
Întrebat dacă a găsit ceva la Minister care să-l incrimineze pe președintele Traian Băsescu, vicepreședintele PNL a răspuns „vom trăi și vom vedea”.
Citește și Ponta îi propune lui Băsescu să-l numească interimar. Când vine înlocuitorul oficial al lui Fenechiu la Transporturi
Citește și Voicu (PNL): Fenechiu „a fost” un ministru bun, beneficiază încă de prezumția de nevinovăție